Favignana

La mattanza - Favignana

Mattanza e o tradiþie anticã de pescuire a tonului.

Cu toate cã în timp ce s-au pierdut multe din caracteristicile sale, pãstreazã încã farmecul ceremoniei. Deja la jumãtatea lui aprilie pescarii de ton încep sã punã în apã plasele de pescuit, unde peºti rãmân blocaþi, deoarece în a doua jumãtate a lunii mai ºi prima a lui iunie, grupurile de ton pãrãsesc oceanul ºi vin sã se reproducã în Marea Mediteranã.

Zilele când „Mattanza” se face nu pot fi stabilite, datoritã condiþiilor din mare, deoarece bãrcile folosite „le muciare”, nu sunt indicate pentru a înfrunta o mare agitatã. Cine vrea sã asiste la „mattanza” trebuie sã aibã multã rãbdare.

Cãlãtoria tonilor – Urmãrind curentul superficial atlantic, tonii trec prin strâmtoarea Gibraltar ºi intrã în Mediteranã. În aceastã perioadã, marea din jurul insulei Egadi e idealã pentru reproducere: are o temperaturã de 170-180 C, o salinitate superioarã de 37%0 ºi doar 20 m adâncime. Curentul trece prin apropierea insulei Marettimo ºi insula Levanzo ca sã devieze apoi spre litoralul trapanez.

Tonii întâlnesc o adâncime micã a apei: între Punta Marsala (Favignana)ºi „Riserva dello Stagnone”, acest fapt împingând tonii înapoi spre Favignana, unde plasele unde sunt deja pregãtite.

„Il rais” - Pescarii sunt conduºi de o persoanã numitã „il rais”. El decide când se începe ºi când se terminã mattanza, când se deschid ºi când se închid camerele ºi tot el comandã bãrcile, stabilind poziþia lor pentru a uºura intrarea tonilor în camera morþii.

Pregãtirea – Pescarii se urcã în bãrci ºi leagã „le muciare”, una de alta, în aºa fel ca doar o barcã cu motor le poate remorca. Se opresc din drum la Polo de S Pietro unde „rais-ul” face rugãciunea. Imitând „rais-ul” pescarii îºi scot pãlãriile în formã de respect. κi reiau drumul ºi aºeazã bãrcile dupã desenul creat în mare de geamanduri.

Camerele – Când tonii întâlnesc plasele, încep sã înoate paralel cu acestea pânã când ajung în port unde îi aºteaptã un al doilea obstacol. Din acest moment destinul lor e hotãrât.

Aceste lungi bariere care ajung ºi 4/5 km, creeazã un traseu obligatoriu pentru toni, aºa zisa „coda” obligându-i sã intre în „tonnara”. La intrare un pescar numãrã peºtii ºi comunicã numãrul „rais-ului”. Plasele formeazã o serie de camere de unde tonii nu mai pot ieºi. De obicei camerele sunt trei: „bordonaro”, „bastardo” , „della morte”.

Acestea comunicã între ele datoritã plaselor mobile numite „porte”. Printr-un sistem de deschidere ºi închidere a camerelor tonii sunt împinºi spre camera della morte, care este unica care are plasã ºi pe fund.

Camera morþii – Când tonii sunt în camera morþii, bãrcile se aºeazã în aºa mod de a-i închide într-un pãtrat. O barcã mai mare se aºeazã spre apus ºi înainteazã dupã ordinele „rais-ului”., în timp ce pescarii încep sã înalþe poarta camerei.

Încet-încet pescarii ridicã plasa ºi barca cea mai mare numitã vascello închide pãtratul. Totul se desfãºoarã dupã un plan prestabilit, fiecare cunoscând rolul sãu în mod perfect. „Sciabica”, barca rais-ului înainteazã spre centrul pãtratului. Pescarii între timp ridicã unghiurile plasei, fiind conºtienþi cã tonii se vor nãpusti unii peste alþii în încercarea zadarnicã de a scãpa. Sunt momente de mare tensiune. Solemnitãþii rais-ului se contrapun strigãtele de îndemn ale pescarilor care ridicã plasa.

Primul care intoneazã „Cialoma” e „il ciaclamatore” dupã care se unesc ºi ceilalþi pescari. „Cialoma” e un cântec antic care dã ritm mattanzei. Tonii încep sã lupte pentru a supravieþui ºi se zbat furios în plasã. În acel moment începe partea cea mai brutalã. Pescariii în grupuri de opt se aºeazã de-a lungul bordului, „lo stirato”ºi iau în mâini harpoane cu cârlige. Fiecare grup se împarte în douã ºiruri de patru oameni. Primii prind tonul de cap cu „crochi d`arringare”, harpoane de 90 cm, iar în spatele lor celãlalt ºir de pescari prind tonul cu harpoane prevãzute cu cârlige lungi de 2 m. Dupã aceea intervin ceilalþi pescari pânã când tonul nu e în echilibru pe bord.

Rais-ul ordonã mattanza finalã doar atunci când tonii sunt obosiþi ºi datoritã agitãrii lor s-au ucis aproape între ei. Încet-încet tonii mor, iar apa se coloreazã devenind roºie. Rais-ul dã semnalul cã mattanza e terminatã doar atunci când ultimul ton e pescuit ºi pus în „vascello”. Plasa de pescuit alunecã scufundându-se în mare, cu ea dispãrând roºul intens al acelui mãcel.

Reintrarea – Încet, încet, vasele negre descompun pãtratul ºi se aºeazã în coloanã, aproape ca într-o procesiune, ultima fiind „vascello”. Aceasta va fi prima care va intra în port.

Cântecele – „Cialomele”sunt vechi cântece populare de origine arabã care scandeazã ritmul miºcãrilor pescarilor de ton. Au o naturã ambiguã ºi contradictorie deoarece pe de o parte retrimit la motivele arabe, iar pe altã parte invocã pe Dumnezeu, pe Fecioara Maria ºi sfinþii creºtini pentru a avea un pescuit abundent.

În trecut – Pescuitul tonului în aceste zone are origini îndepãrtate. Ca mãrturie avem Grotta Genovesse (din Levanzo – fazã finalã a Paleoliticului) unde sunt reprezentaþi doi toni, aici fiind gãsite ºi vertebre întregi de ton. Fenicii care au locuit aici pescuiau tonul, iar romanii i-au imitat construind primele magazii pentru prelucrarea ºi conservarea peºtelui. Majoritatea termenilor folosiþi pentru pescuitul tonului ºi cântecele sunt de origine arabã, de aici rezultând influenþa culturii arabe în Sicilia.

Din 1637 tonnara devine proprietatea lui Pallavicini din Genova, ca apoi sã treacã în mâinile familiei Florio ºi familiei Parodi. În 1985 devine proprietatea firmei Castiglione. Multe secole „mattanza” a reprezentat principala, dacã nu unica sursã de venit a insulei ºi astãzi recheamã, la fiecare replicã, sute de spectatori.